CE SUNT EMOŢIILE?
“
Este important să înţelegem acest lucru: emoţiile se nasc în mintea noastră.
Conştiinţa nu îşi are însă sediul în minte. Mai mult, mintea se află în interiorul conştiinţei!
Conştiinţa este vastă, infinită.
Emoţiile, dorinţele, ambiţiile, toate acestea se nasc în mintea noastră. Mai devreme sau mai târziu, ele vor dispărea. Dar chiar şi după ce capul moare şi este îngropat în pământ, conştiinţa nu dispare. Nu noi conţinem conştiinţa, ci ea ne conţine pe noi. Conştiinţa este mai mare decât noi.
Este adevărat: emoţiile, sentimentele, gândurile – întreg conţinutul minţii – provin din exterior, putând fi manipulate de lumea exterioară. Acest lucru le-a devenit evident chiar şi oamenilor de ştiinţă.
Misticii au afirmat însă cu mult înaintea oamenilor de ştiinţă, încă de acum câteva mii de ani, că toate aceste lucruri cu care este umplută mintea noastră nu ne aparţin, că noi suntem mai presus de ele.
Noi ne identificăm însă cu ele, şi acesta este unicul nostru păcat.
Mintea este un aspect care gândeşte, în timp ce inima este un alt aspect al aceleiaşi minţi, care simte. Sentimentul şi gândirea, emoţiile şi gândurile…
Complet separată de acestea este însă starea de martor. Există un martor interior care contemplă totul, inclusiv gândurile noastre, inclusiv emoţiile prin care trecem, fără să se identifice cu ele. Acesta nu este nici bun, nici rău, nici plăcut, nici neplăcut, nici gând, nici emoţie. El nu reprezintă nici mintea, nici inima.
Iubirea ne dă întotdeauna o stare de nervozitate. Există anumite explicaţii în acest sens.
Iubirea se naşte din subconştient, în timp ce toate capacităţile noastre se află în planul conştient. Toată cunoaşterea noastră, toate calităţile pe care ştim să le manevrăm se află în mintea conştientă.
Iubirea se naşte din subconştient, iar noi nu ştim cum să o manipulăm, ce să facem cu ea, iar acest lucru ne depăşeşte.
Subconştientul este de nouă ori mai mare decât planul conştient, aşa că tot ceea ce provine din subconştient este copleşitor.
Aşa se explică de ce sunt atât de speriaţi oamenii de emoţiile lor. Ei încearcă să le blocheze, de teamă să nu creeze haos în micul lor univers (conştient), într-adevăr, emoţiile creează haos, dar haosul are farmecul lui!
Simţim cu toţii o nevoie de ordine, dar şi o nevoie de haos. Când simţiţi nevoia de ordine, folosiţi ordinea, adică mintea conştientă; când simţiţi nevoia de haos, descătuşaţi-vă subconştientul şi aduceţi haosul în viaţa dumneavoastră.
Omul plenar este acela care se poate folosi în egală măsură de ambele aspecte, care nu permite interferenţa minţii conştiente cu planul subconştient, dar nici a subconştientului cu planul conştient.
Eu cred în totalitatea vieţii, în alternanţa dintre zile şi nopţi, dintre zilele însorite şi cele înnorate. Eu cred că ne putem bucura de tot ceea ce ne oferă viaţa.
Nu aveţi nevoie decât de puţină luciditate, pentru a conştientiza ce se petrece în viaţa dumneavoastră şi pentru a vă bucura de ea.
Voi nu sunteţi una cu mintea, nici cu corpul. Există un martor înăuntrul vostru, care îşi poate privi mintea, emoţiile, reacţiile fiziologice. Acest martor este adevăratul vostru eu. El are capacitatea de a se bucura de orice, odată ce vă centraţi în el.
Mintea este cea care simte durerea, suferinţa. Ea este cea care simte toate emoţiile, ataşamentele, dorinţele şi poftele.
Dar toate acestea nu sunt decât proiecţii ale minţii.
în spatele minţii se află şinele vostru real, care nu dispare niciodată. El este întotdeauna prezent, aici şi acum.
Dacă vă simţiţi mânioşi, fiţi mânioşi, fără a vă judeca singuri, fără a vă condamna sau a vă justifica.
Iată care este diferenţa dintre emoţiile pozitive şi cele negative: dacă deveniţi conştient de o anumită emoţie, iar în lumina lucidităţii dumneavoastră, ea dispare, a fost o emoţie negativă.
Dacă deveniţi conştient de o altă emoţie, cu care deveniţi una, dacă emoţia respectivă vă cuprinde întreaga fiinţă, atunci este vorba de o emoţie pozitivă.
Lumina conştiinţei acţionează diferit în cele două cazuri: ea le dizolvă pe cele negative, capabile să vă otrăvească viaţa, şi le amplifică pe cele pozitive, beatifice, extatice, cu care fiinţa ajunge să devină una.
Aşadar, pentru mine acesta este criteriul: dacă luciditatea amplifică emoţia, aceasta este pozitivă; dacă luciditatea dizolvă emoţia, a fost o emoţie negativă.
Tot ceea ce nu poate rămâne în lumina conştiinţei este un păcat, şi tot ceea ce creşte în lumina conştiinţei este o virtute. Virtutea şi păcatul nu sunt concepte sociale; ele se referă la realizările noastre interioare.
Eu susţin că şi emoţiile negative sunt bune, dacă sunt autentice.
în acest caz, însăşi realitatea lor ajunge să le transforme. Treptat, ele devin pozitive, până când, la un moment dat, veţi constata că nu se mai poate vorbi nici de ceva pozitiv, nici de ceva negativ. Rămâne doar autenticitatea. Nu are nici o importanţă dacă aceasta este bună sau rea, pozitivă sau negativă. Nu mai existaţi decât dumneavoastră, simplu şi autentic. Această autenticitate vă permite să sesizaţi o viziune a realităţii absolute.
Numai realul poate cunoaşte ceea ce este real, la fel cum numai adevărul poate cunoaşte adevărul, şi numai ceea ce este autentic poate cunoaşte ceea ce este autentic.”
Acesta a fost un fragment din OSHO – “EMOŢIILE – Cum ne putem elibera de mânie, gelozie şi teamă”