EMOŢII ŞI SENTIMENTALISM

De pildă, femeia ştie că dacă plânge, va repurta o victorie asupra bărbatului. Se întâmplă însă uneori ca plânsul să nu vină, căci el nu este atât de uşor de manipulat. Nu contează: femeia încearcă, se preface, joacă teatru. Lacrimile ei sunt însă false. Chiar dacă îi curg din ochi, ele sunt false, căci nu au venit de la sine, ci au fost aduse cu forţa. Acesta este sentimentalismul: emoţii create, manipulate cu viclenie. Este aceeaşi diferenţă ca şi între raţiune şi raţionalizare. Raţionalizarea reprezintă o manipulare a raţiunii, la fel cum sentimentalismul reprezintă o manipulare a emoţiilor.

Dacă sunteţi un om CU ADEVĂRAT raţional, veţi deveni un om de ştiinţă.

Dacă sunteţi o fiinţă cu adevărat emoţională, puteţi deveni un poet.

Este frumos când lucrurile se petrec astfel. Dialogul dintre raţiune şi emoţie este dificil, dar nu imposibil.
Când avem însă de-a face cu raţionalizări şi sentimentalisme, totul devine foarte dificil.
între raţiune şi emoţii există unele dificultăţi, dar există şi compasiune, efortul de a se înţelege reciproc.

Mulţi oameni cred că sentimentalismul este sinonim cu spiritualitatea.
Emoţiile se nasc în minte, la fel ca şi gândurile.
Ceea ce voi numiţi inimă face parte tot din mintea voastră, la fel ca şi capul. Voi vă emoţionaţi foarte uşor, ţipaţi şi plângeţi cu lacrimi de crocodil, dar nu există nimic spiritual în acest proces.
Lacrimile sunt nişte obiecte fizice, la fel cum ochii sunt o parte din corpul dumneavoastră. Emoţiile voastre nu sunt altceva decât un dezechilibru în câmpul energiei voastre fizice. Ţipaţi şi plângeţi, şi apoi vă simţiţi eliberaţi, relaxaţi.

Femeile din toată lumea cunosc foarte bine acest proces. Ele sunt nişte adevărate artiste ale plânsului, ştiind cât de bine le face. Femeile ţipă şi plâng, până când ating o stare de uşurare. Este într-adevăr un proces de catharsis, dar care nu are nimic spiritual în el.

Oamenii continuă însă să confunde lucrurile. Ei iau drept spirituale tot felul de lucruri care nu au nimic de-a face cu spiritualitatea.
Noi ne-am educat mintea astfel încât să se exprime tot timpul, ignorând în schimb inima. Din acest punct de vedere, eu nu sunt de acord cu Kahlil Gibran*, care insistă exclusiv asupra inimii. Inima reprezintă doar un popas la mijlocul drumului, nu destinaţia finală. Destinaţia este fiinţa; acolo se termină calea, căci nu mai există nici un alt loc în care am putea merge de aici.”

Acesta a fost un fragment din OSHO – “EMOŢIILE – Cum ne putem elibera de mânie, gelozie şi teamă”