CE ESTE GELOZIA ŞI DE CE ESTE EA ATÂT DE DUREROASĂ?
“
Gelozia înseamnă comparaţie.
Noi am fost învăţaţi de mici să comparăm, am fost condiţionaţi în această direcţie.
Altcineva va avea întotdeauna o casă mai bună, un corp mai frumos, mai mulţi bani decât noi, o personalitate mai carismatică.
Cine se compară tot timpul cu cei din jur este predispus către gelozie.
Gelozia este rezultatul condiţionării către comparaţie.
Dacă încetaţi comparaţiile, gelozia dispare.
Rămâne atunci adevărul curat: dumneavoastră sunteţi dumneavoastră, ceilalţi sunt ceilalţi, şi orice comparaţie este ceva inutil.
Bine că nu vă comparaţi cu copacii, căci în caz contrar aţi deveni foarte gelos: de ce nu sunteţi şi dumneavoastră verde?
Bine că nu vă comparaţi cu păsările, cu râurile, cu munţii, căci în caz contrar aţi suferi imens.
Voi nu vă comparaţi decât cu semenii voştri, pentru că aşa aţi fost condiţionaţi; nu vă comparaţi cu păunii şi cu papagalii. într-un fel, sunteţi norocoşi; dacă v-aţi fi comparat şi cu alte fiinţe sau obiecte din natură, gelozia voastră ar creşte până la cote insuportabile şi nu aţi mai putea trăi deloc.
Comparaţia este o atitudine prostească, întrucât orice om este unic şi incomparabil. Dacă veţi reuşi să înţelegeţi acest lucru, gelozia va dispărea. Fiecare fiinţă este unică şi incomparabilă, este ea însăşi.
Nimeni nu a fost vreodată la fel ca dumneavoastră, şi nimeni nu va mai fi vreodată. La fel, nici dumneavoastră nu veţi fi vreodată la fel ca altcineva.
Dumnezeu nu a creat copii la indigo, ci doar originale.
Sexul dă naştere la gelozie, dar aceasta este un efect secundar. Nu aveţi cum să scăpaţi de gelozie, căci nu puteţi renunţa la sex.
Dacă aţi reuşi însă să transformaţi sexul în iubire, gelozia ar dispărea de la sine.
Dacă iubiţi cu adevărat pe altcineva, iubirea dumneavoastră este cea mai bună garanţie, cea mai bună siguranţă pe care o puteţi avea. Dacă persoana respectivă îşi va da seama că o iubiţi, nu se va duce la altcineva.
Iar dacă se va duce, atunci nu aveţi ce să-i faceţi. Ce aţi putea face? O puteţi omorî, dar o fiinţă moartă nu vă va fi de mare folos.
Dacă iubiţi cu adevărat o altă persoană, aveţi încredere că ea nu se va duce la altcineva. Dacă totuşi o face, înseamnă că nu vă iubeşte, şi în această privinţă nu este nimic de făcut. Iubirea adevărată generează această înţelegere. De aceea, gelozia nu poate coexista cu iubirea.
Dacă există totuşi gelozie, înseamnă că iubirea dumneavoastră nu este autentică. Nu faceţi altceva decât să jucaţi un joc în doi: vă ascundeţi dorinţa sexuală în spatele iubirii.
„Afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Iubirea dumneavoastră nu este decât un cuvânt vopsit; realitatea dumneavoastră este sexul.
Societatea a exploatat în atâtea feluri individul, încât este imposibil să o mai crezi. Ea a creat instrumente de exploatare atât de inteligente şi de abil ascunse, încât este imposibil să-ţi mai dai seama că ele nu sunt altceva decât nişte instrumente.
Ele au scopul de a exploata individul, de a-i distruge integritatea, de a-i lua tot ce are, fără măcar ca el să-şi dea seama, fără să înţeleagă ce se întâmplă.
Gelozia este unul din aceste instrumente, care are o putere uriaşă. încă din copilărie, orice societate, orice cultură, orice religie, îi învaţă pe oameni să compare.
Haideţi să vedem ce înseamnă acest lucru.
Gelozia înseamnă să trăieşti prin comparaţii, întotdeauna există cineva mai presus decât tine, la fel cum există şi cineva mai prejos decât tine. Ne aflăm cu toţii pe o treaptă de mijloc a scării. Cine ştie, poate scara este chiar circulară, căci nimeni nu i-a văzut vreodată începutul şi sfârşitul. Toată lumea este blocată undeva la mijloc. Scara pare să fie o roată.
Cineva este mai presus decât dumneavoastră; acest lucru vă doare, dar vă şi mobilizează, vă îndeamnă să luptaţi, să realizaţi, prin orice mijloace, convins că dacă veţi atinge succesul, nimănui nu-i va păsa cum aţi reuşit acest lucru.
Succesul arată întotdeauna că aţi avut dreptate, la fel cum eşecul arată că aţi greşit.
Singurul lucru care contează este succesul, aşa că orice mijloace sunt permise. Scopul scuză mijloacele, aşa că nu sunteţi preocupat de acestea, la fel cum nu este nimeni din jurul dumneavoastră. Singurul lucru care vă interesează este să urcaţi mai sus pe scară.
Orice aţi face însă, nu ajungeţi niciodată în vârful ei. Şi ori de câte ori vedeţi pe cineva deasupra dumneavoastră, sunteţi gelos pe el, pentru că el a reuşit, şi dumneavoastră aţi dat greş.
Concluziile a priori fac din voi nişte habotnici, nu nişte oameni de ştiinţă.
Când vă învăţ să meditaţi asupra emoţiilor voastre, eu vă îndemn de fapt să le contemplaţi. Fiţi un om de ştiinţă cu propria voastră lume interioară. Studiaţi în laboratorul minţii.
Observaţi, nu condamnaţi. Nu spuneţi niciodată: „Gelozia este ceva rău“, căci nu puteţi fi sigur de acest lucru. Nu spuneţi: „Mânia este ceva rău“, căci nu aveţi de unde să ştiţi.
Da, vi s-a spus dintotdeauna acest lucru, dar nu este propria dumneavoastră experienţă, ci doar cuvintele altora. Nu spuneţi niciodată da sau nu, până când experienţa dumneavoastră personală nu vă confirmă acest lucru.
Nu judecaţi în clişee. Abia atunci, contemplarea geloziei, a mâniei sau a sexului poate deveni un miracol.
Ce se întâmplă atunci când contempli fără să judeci?
în mod miraculos, începi să vezi prin obiectul contemplat. Gelozia devine transparentă. îi poţi vedea stupiditatea, absurditatea, dar fără să fi decis anticipat acest lucru.
Dacă v-aţi decis deja că este ceva stupid, aţi ratat întreaga experienţă. Reţineţi: eu nu am spus: acceptaţi faptul că gelozia este o emoţie stupidă. Dacă anticipaţi mental, fără să trăiţi direct experienţa, aţi ratat totul.
Priviţi-o fără nici o prejudecată. încercaţi să vedeţi ce este ea în realitate. Ce mai înseamnă şi această gelozie?
Ce este această energie numită gelozie? Priviţi-o la fel cum aţi privi un trandafir, simplu, fără gânduri. Atunci când mintea nu a tras deja concluzii, ochii văd clar.
Clarviziunea nu poate fi atinsă decât de cei care nu trag concluzii. Priviţi gelozia, contemplaţi-o, şi ea va deveni transparentă. Abia atunci vă veţi da seama cât de stupidă este ea! Odată ce veţi realiza plenar acest lucru, ea va dispărea de la sine. Nu va mai trebui să renunţaţi dumneavoastră la ea.
Voi sunteţi convinşi că sunteţi oricând gata să muriţi pentru partenerul dumneavoastră de cuplu, dar dacă îl vedeţi cinci minute fericit, simţiţi că vă apucă turbarea!
Mai bine interiorizaţi-vă, vedeţi ce anume simţiţi faţă de persoana respectivă, priviţi-vă în faţă sentimentele, iar gelozia va dispărea.
în marea majoritate a cazurilor, odată cu gelozia dispare şi iubirea. Acest lucru nu este însă ceva rău, căci ce rost are să iubeşti, dacă eşti plin de gelozie? Aceasta nu înseamnă iubire!
în schimb dacă gelozia dispare, dar iubirea rămâne, atunci puteţi spune că dispuneţi de ceva extrem de preţios, pentru care merită să luptaţi.
Gelozia este unul din domeniile psihologice în care ignoranţa legată de sine, de partener şi de relaţia de cuplu prevalează mai presus de orice.
Oamenii cred că ştiu ce este iubirea. în realitate, nu ştiu. Din această neînţelegere se naşte gelozia.
Prin „iubire“, oamenii înţeleg un fel de monopol, o formă de posesivitate, fără să înţeleagă una din cele mai simple realităţi ale vieţii: în clipa în care posezi o fiinţă vie, ai ucis-o.
Viaţa nu poate fi posedată. Nimeni nu poate ţine viaţa într-un pumn încleştat. Dacă vrei să te bucuri de ea, trebuie să îţi ţii palmele deschise.
Cum se naşte gelozia?
Nu gelozia este rădăcina. Să spunem că iubeşti o femeie. Vrei să o posezi, de teama că mâine s-ar putea duce la altcineva.
Teama zilei de mâine distruge fericirea zilei de azi, şi aşa se naşte un cerc vicios. Dacă fiecare zi este distrusă din cauza zilei de mâine, mai devreme sau mai târziu, partenera va căuta într-adevăr pe altcineva, căci tu devii insuportabil.
Iar când va pleca de la tine, te vei amăgi, spunându-ţi că ai avut dreptate să fii gelos. în realitate, gelozia ta a dus la acest deznodământ.
De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l reţineţi este următorul: nu vă temeţi de ziua de mâine; bucuraţi-vă de ziua de azi. Cineva vă iubeşte… Este suficient pentru a considera această zi o zi de sărbătoare, să o celebraţi.
Iubiţi astăzi din toată inima dumneavoastră, iar partenerul de cuplu nu vă va părăsi, căci va înţelege iubirea pe care i-o purtaţi.
în schimb, gelozia dumneavoastră îl va alunga. Numai iubirea îl poate păstra lângă dumneavoastră. La fel, gelozia sa vă va alunga pe dumneavoastră; numai iubirea vă poate reţine.
Nu vă mai gândiţi la ziua de mâine.
Atunci când vă gândiţi la ziua de mâine, clipa prezentă nu este trăită integral, din toată inima. Trăiţi acum, lăsaţi ziua de mâine. Când va veni rândul ei, veţi mai vedea… Şi nu uitaţi: dacă ziua de azi a fost o binecuvântare, o experienţă minunată, din ea se va naşte şi ziua de mâine. Atunci, de ce vă faceţi griji inutile?
Chiar dacă într-o zi, bărbatul pe care îl iubiţi (sau femeia pe care o iubiţi) îşi găseşte pe altcineva, gândiţi-vă că este fericit(ă). Nu contează dacă este fericit(ă) cu dumneavoastră sau cu altcineva. Ceea ce contează este că este fericit(ă). De ce să-i distrugeţi fericirea?
Cine iubeşte cu adevărat va fi întotdeauna fericit dacă partenerul/partenera sa de cuplu este fericit(ă), chiar şi cu altcineva.
Dacă o femeie îşi găseşte pe altcineva, iar dumneavoastră aveţi tăria să îi spuneţi:
„Eşti complet liberă. Mă bucur că eşti fericită. Nu contează alături de cine eşti fericită, important este că eşti fericită“, sentimentul meu este că nu va rămâne mult timp departe de dumneavoastră; mai devreme sau mai târziu, se va întoarce la dumneavoastră.
Cine ar putea sta mult timp departe de un asemenea om?”
Acesta a fost un fragment din OSHO – “EMOŢIILE – Cum ne putem elibera de mânie, gelozie şi teamă”
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul “My Osho Books”: