SECRETUL TRANSFORMĂRII ESTE ÎNŢELEGEREA

“SECRETUL TRANSFORMĂRII ESTE ÎNŢELEGEREA
Fiţi puţin mai înţelegători cu sentimentele voastre, cu emoţiile pe care le aveţi, căci acestea joacă un rol bine definit în totalitatea fiinţei voastre. Ele fac parte din armonia fiinţei. Din păcate, noi am fost menţinuţi într-o stare de orbire faţă de potenţialul nostru, faţă de dimensiunile noastre superioare.

Fiţi mai conştienţi faţă de tot ceea ce vă înconjoară, şi reţineţi că tot ceea ce este natural este superior, şi tot ceea ce nu este natural este american (şi în plus, inferior).

încă de la bun început trebuie să fiţi conştienţi ce anume căutaţi.
Omul trebuie să caute un loc, un spaţiu în care nu se întâmplă nimic, în care nu există praf, sau fum, în care totul este curat şi pur, în care nu există decât vidul, spaţiul gol.

Este necesară luciditatea, nu condamnarea. Numai luciditatea şi conştientizarea permit o transformare rapidă. Dacă veţi deveni conştienţi de mânia voastră, o veţi înţelege. Priviţi, nu judecaţi, nu spuneţi că este bine sau rău, doar priviţi-vă cerul interior.

Chiar dacă sunt tunete şi fulgere, chiar dacă întregul sistem nervos tremură din încheieturi, este totuşi un moment frumos, căci energia nu poate fi contemplată decât atunci când funcţionează.
Atunci când tace, ea nu poate fi contemplată.
închideţi ochii şi meditaţi asupra ei. Nu vă luptaţi cu ea. Priviţi ce se întâmplă: tot acest cer încărcat cu electricitate, toate aceste trăsnete, atâta frumuseţe… Rămâneţi liniştiţi şi priviţi cerul…

începeţi mai întâi prin a privi cerul exterior, apoi treceţi la cel interior. Şi acesta este întunecat de nori, căci fără nori nu pot exista trăsnete. Norii întunecaţi sunt prezenţi sub forma gândurilor.

Cineva v-a insultat, a râs de voi, a zis cutare sau cutare.,, atâţia nori, care întunecă cerul interior şi provoacă tunete şi fulgere. Priviţi! Este o scenă frumoasă, deşi teribilă, căci nu o înţelegeţi încă.
Este misterioasă, iar atunci când misterul nu este înţeles, el devine teribil, provoacă teama.
Când misterul este înţeles, el devine o graţie, o binecuvântare, căci acum cunoaşteţi secretul care face din voi stăpânii propriei voastre fiinţe.
Misterul nu poate fi controlat decât prin conştientizare. Cu cât veţi deveni mai conştienţi, cu atât mai adânc veţi putea pătrunde în interiorul fiinţei voastre, căci conştientizarea este orientată întotdeauna către interior.
Cu cât eşti mai conştient, cu atât eşti mai interiorizat.
Cu cât eşti mai puţin conştient, cu atât eşti mai exteriorizat.
Când eşti complet inconştient, eşti întru totul în exterior, în afara casei tale, rătăcind.

GOLIREA INIMII
Oamenii au crezut întotdeauna că mintea înseamnă cuvinte, vorbire, gânduri, dar acest lucru nu este adevărat.
Acestea se îmbină unele cu altele, dând impresia că sunt una, că există o singură concepţie.
Dacă pătrunzi însă adânc în meditaţie şi părăseşti lumea cuvintelor, descoperi că în spatele acestora există o minte goală, care este mintea reală.

Pentru a face o distincţie între ele, o vom numi inima golită.
O puteţi numi non-minte, minte reală, inimă golită… toate acestea sunt sinonime.
în mod obişnuit, voi vă apropiaţi atât de mult de gândurile, de emoţiile, de cuvintele voastre, încât nu vă daţi seama că în spatele norilor există un cer, o lună plină. Pentru a vedea luna, va trebui să treceţi dincolo de nori.

Inima golită este poarta către eternitate, puntea dintre om şi existenţă. Ea nu este fizică sau materială, dar nici mentală sau psihică. Le transcende pe amândouă. Ea reprezintă spiritualitatea voastră.

Reţineţi: ceea ce poate face din voi nişte buddha-şi este inima golită.

înţelegerea este secretul transformării. Dacă puteţi înţelege mânia, aceasta se va transforma pe loc în compasiune. Dacă puteţi înţelege sexul, el se va transforma în samadhi. Cuvântul-cheie este „înţelegerea“.

Noi simţim mânie, gelozie, ură, pasiune. Există vreo tehnică pentru a scăpa de mânie, de gelozie, de ură, de pasiune?

Dacă vom continua să ne confruntăm cu aceste emoţii, viaţa noastră nu se va schimba în nici un fel.
Nu există decât o singură cale de a scăpa de ele. Nu a existat niciodată o alta. Nu există decât o singură posibilitate de a înţelege că mânia este sinonimă cu prostia: priviţi mânia în toate fazele ei, conştientizaţi-o plenar, astfel încât să nu vă surprindă pe nepregătite. Rămâneţi lucizi, contemplând fiecare pas al mâniei. Veţi fi surprinşi să constataţi că pe măsură ce intensitatea contemplării creşte, mânia se reduce de la sine, fiind înlocuită cu o stare de pace.
Pacea nu este o realizare pozitivă.

La fel, când ura dispare, ceea ce rămâne este iubirea.
Nici iubirea nu este o realizare pozitivă.

Când gelozia dispare, ceea ce rămâne este o prietenie universală, pentru toată lumea. încercaţi să înţelegeţi aceste lucruri…

Din păcate, religiile v-au corupt mintea, căci nu v-au învăţat cum să priviţi, cum să înţelegeţi, ci doar câteva concluzii: printre altele, că mânia este ceva rău. Atunci când condamni ceva, ţi-ai asumat deja o anumită judecată. Talerul balanţei s-a înclinat deja. Acum nu mai poţi fi conştient.

Conştientizarea presupune o lipsă a prejudecăţilor (deci a prejudecăţilor, a judecăţilor anticipate).
Religiile nu i-au învăţat altceva pe oameni decât să accepte anumite judecăţi: cutare este bun, cutare este rău, acesta este un păcat, aceea este o virtute.

Toate aceste prostii au fost vărsate de secole în minţile oamenilor. La fel stau lucrurile în toate privinţele; atunci când priveşti ceva, vederea interioară îţi este împiedicată de o prejudecată. Tu ai deja o părere în legătură cu ceea ce priveşti.

Nu poţi vedea pur şi simplu, nu poţi fi doar o oglindă care tace, fără a comenta. înţelegerea se naşte numai atunci când eşti precum o oglindă pentru toate gândurile care îţi trec prin minte.

De ce vă gândiţi să renunţaţi la mânie?
Pentru că aşa aţi fost învăţaţi, că mânia este ceva rău. Dar aţi înţeles voi că mânia este ceva rău? Aţi ajuns voi la o concluzie personală în această direcţie, născută din discernământul vostru lăuntric?

Dacă aţi ajuns la această concluzie ca urmare a căutării voastre interioare, nu mai aveţi cum să simţiţi nevoia să scăpaţi de ea, căci ea a dispărut deja. Simplul fapt că este otrăvitoare este de ajuns pentru a nu o mai cultiva. Iar atunci când mânia dispare, voi deveniţi o persoană cu totul diferită.

Voi vă gândiţi tot timpul să renunţaţi la ceva, să eliminaţi, să scăpaţi. De ce? Deoarece alţi oameni afirmă că mânia este ceva rău, iar voi luaţi de bun ce spun ei. Vă intră în cap că mânia este ceva rău, dar asta nu vă împiedică cu nimic să vă înfuriaţi la culme.
Dacă vă gândiţi că mânia este ceva bun, atunci mâniaţi-vă şi nu mai afirmaţi contrariul. Dar dacă susţineţi că este ceva rău, atunci încercaţi să înţelegeţi dacă aţi ajuns singuri la această concluzie, sau dacă ea v-a fost indusă de altcineva.

Din cauza acestui mecanism, toată lumea creează suferinţă în jurul său. Unul zice că cutare este ceva rău, iar altul că cutare este ceva bun, iar vouă vă intră în cap toate aceste idei.
Aşa procedează părinţii, societatea, până când, într-o zi, vă treziţi că nu faceţi altceva decât să urmaţi ideile altora.

Lucrurile nu se opresc din păcate aici: diferenţa care există între natura voastră autentică şi ideile false pe care vi le-aţi însuşit de la alţii dă naştere unei diviziuni, iar voi deveniţi schizofrenici.
Una credeţi şi alta faceţi. Această contradicţie va crea o stare de vinovăţie. Toată lumea se simte vinovată. Nu toţi oamenii sunt în realitate vinovaţi, dar toţi se simt astfel, din cauza acestui mecanism.

Oriunde există bucurie, aceasta se naşte în interior.
Să spunem că vă întâlniţi cu un prieten drag. Aparent, fericirea se naşte din exterior, provenind de la prietenul dumneavoastră. Realitatea este însă alta. Bucuria a existat întotdeauna în interiorul dumneavoastră.
Prietenul a fost doar factorul care a declanşat-o, un pretext. El v-a ajutat să o exteriorizaţi, să conştientizaţi faptul că în interiorul dumneavoastră există o stare de fericire.

La fel se petrec lucrurile şi cu alte emoţii, inclusiv cu mânia, tristeţea, suferinţa, bucuria etc. Cei din jur sunt doar pretextele care declanşează emoţiile care există deja înăuntrul vostru. Ei nu sunt niciodată cauzele.

Orice s-ar întâmpla, se întâmplă în interiorul vostru.
Toate aceste lucruri au existat dintotdeauna aici. întâlnirea cu prietenul a devenit un pretext care a scos la lumină ceva, o emoţie care înainte era ascunsă. Emoţia a ieşit din ascunzişul ei şi a devenit manifestă, s-a exteriorizat. Ori de câte ori vi se întâmplă asemenea lucruri, rămâneţi centraţi în emoţia respectivă, iar atitudinea voastră despre viaţă se va schimba în profunzime.

Când eşti singur, nu există nimic care să-ţi provoace mânia, care să te facă să te simţi trist, să te silească să îţi pui o mască. Eşti singur; mânia nu iese la lumină. Nu se poate spune însă că ea a dispărut, ci doar că nu are nici un pretext ca să se manifeste.
Chiar dacă eşti plin de mânie, nu există nimeni care să te insulte, să te rănească, provocându-te astfel să ţi-o manifeşti. Este suficient să te întorci însă printre oameni.

Unii trăiesc 50 de ani în Himalaya, dar când se întorc în mijlocul lumii, descoperă imediat că mânia este prezentă, mai activă ca oricând, ba poate chiar mai puternică, întrucât a avut posibilitatea să se acumuleze timp de 50 de ani. De aceea, ei se tem să se întoarcă în mijlocul lumii exterioare.

Mergeţi în Himalaya. Veţi vedea mulţi oameni rătăcind pe acolo. Majoritatea sunt nişte laşi, care nu au curajul să se întoarcă în mijlocul lumii exterioare.
Ce fel de puritate este asta, dacă este susţinută de frică?
Ce fel de celibat este acesta, dacă s-a născut din teamă?
Ce fel de realitate este aceasta, dacă se teme de maya, de iluzie?
Ce fel de lumină este aceasta, dacă se teme de întuneric? De ce se teme ea, că întunericul ar putea-o distruge, dacă ar ieşi la iveală? A distrus vreodată întunericul lumina?
Şi toţi acei oameni continuă să rătăcească prin munţi, tot mai temători să se întoarcă în lume. Acolo au – cel puţin – o imagine frumoasă de care să se agaţe, pe care nimeni nu le-o poate distruge. în lumea exterioară, acest lucru ar fi mult mai dificil. Cineva te poate oricând călca pe picior aici, te poate oricând răni sufleteşte.
Şi eu susţin că trebuie să renunţaţi la mânie. Toate eforturile mele urmăresc însă transformarea voastră. Nu mai încercaţi să schimbaţi peisajul exterior. Schimbaţi-vă pe voi înşivă. Schimbarea scenei nu poate ajuta pe nimeni; nu a făcut-o niciodată.

Voi vă gândiţi… „Voi medita mai multe ore pe zi“.

Chiar dacă aţi medita 24 de ore pe zi, acest lucru nu vă va ajuta dacă meditaţia nu va deveni o realitate a vieţii, un mod de a trăi.
Aşa cum procedaţi acum, puteţi medita una, două, trei, şase, 24 de ore pe zi, şi tot nu veţi intra în samadhi; în cel mai bun caz veţi înnebuni.
Capitolul următor include câteva sugestii practice pentru experimentarea individuală a lumii emoţiilor. ”

Acesta a fost un fragment din OSHO – “EMOŢIILE – Cum ne putem elibera de mânie, gelozie şi teamă”
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul “My Osho Books”:

• ← 6 august – Consolidarea căii pentru desăvârșirea Sufletului propriu
• Osho, cum ai reuşit să-ţi păstrezi luciditatea când erai copil, fără să fii intimidat de adulţii din jurul tău? De unde ai avut atâta curaj? →